#Autist – minunat și foarte diferit

„A fi autist este cel puțin la fel de mult o parte a personalității cuiva așa cum sunt genul, cultura și personalitatea sa. Nu e ceva care se schimbă și se îndepărtează așa cum ar fi îmbrăcămintea.” Jim Sinclar.

Amy Sequenzia, diagnosticată cu autism, a scris destul de multe despre ABA (Applied Behavior Analysis), pe care o numește o terapie de convertire a persoanelor cu autism. Limba oficială a programului terapeutic ABA este „de a face copiii autiști imposibil de identificat dintre copiii tipici”.

Oamenii care nu sunt de acord cu ea spun că ABA îi ajută pe copiii autiști să învețe lucruri de genul „să-și încheie nasturii” sau altfel spus „să aibă deprinderi de viață”. Ei susțin că nu doresc să schimbe cine sunt copiii, chiar dacă spun că doresc ca acești copii să fie acceptați de o societate care îi va accepta numai dacă arată mai puțin autist.

Lui Amy îi place să vadă tinerii autiști învățând despre ei înșiși, despre cultura autistă și descoperind minunatul lor sine autist. Îi place să-i vadă cum, crescând, resping în mod deschis ABA. Chiar dacă ei nu sunt conștienți de acest lucru, ei demitizează fiecare scuză a susținătorilor ABA oferită pentru a justifica practicile îngrozitoare ale „terapiei” și fac acest lucru fiind pur și simplu ceea ce sunt.

Ea a cerut unor tineri autiști permisiunea de a scrie despre ei pentru că ea crede că e important să ascultăm vocile lor.

Amy nu știe dacă ei pot – referindu-se la una din justificările susținătorilor ABA  – să se îmbrace fără ajutor, însă ea crede că acest lucru nu este ceva ce ea sau noi trebuie să știm. A avea nevoie de ajutor nu este rușinos, spune Amy. Ea însăși are nevoie de foarte multă asistență fizică, iar acest lucru nu o devalorizează ca ființă umană.

Amy nu știe cât de copleșiți ajung acești tineri atunci când – de multe ori – lumea inaccesibilă și care nu îi acceptă devine prea mult pentru simțurile lor. Ea nu știe dacă ei au experimentat stări de a se rupe ori de a se închide, dar ea știe că mulți autiși experimentează asta, inclusiv ea. A avea nevoie să fie singuri și “departe de lume”, din când în când, nu îi devalorizează ca ființe umane.

Acești tineri autiști cresc, învață, înfloresc, fiind ei înșiși, fără a fi forțați să arate mai puțin autiști, fără a fi nevoie să se conformeze unor standarde impuse din exterior.

Emma Zürcher-Long are 14 ani. Își scrie ideile atunci când cuvintele pe care le rostește nu reflectă ceea ce creierul vrea să transmită. Ea face cursuri peste nivelul grupei sale de vârstă și este co-regizor și subiect principal într-un documentar.

Ea se apreciază pe sine și „vocea” ei și învață despre ea fără să permită ca oamenii să îi spună că fiind autistă și având propria cale de a se exprima pe sine este rușinos. Emma are multe de spus, spune ce vrea și a făcut un film pentru a arăta asta.

După Emma a avea deprinderi de viață înseamnă : înțelepciune, autocunoaștere și autoreprezentare.

Brooke are 13 ani. Îi place să danseze și să cânte. Îi place să scrie și face acest lucru pentru că o ajută să interacționeze și să facă față situațiilor de stres si anxietate. Ea este foarte empatică – ceea ce autiștii au de obicei în exces, ceea ce face exprimarea emoțiilor copleșitoare – și învață, în propriul ei timp, să gestioneze acest lucru. De asemenea, ea învață, în propriul ei timp, să comunice într-un mod pe care majoritatea îl poate înțelege și să-și exprime sentimentele atunci când vrea ca oamenii să le cunoască.

Brooke a făcut terapie ABA mai devreme în viața ei, dar cunoașterea de sine s-a îmbunătățit din momentul în care ea nu a mai fost obligată să se conformeze sau forțată să “acționeze normal”.

Brooke a spus : “Îmi place să cânt, să dansez și îmi place aproape orice. Îmi place să fiu autistă. “

După Brooke a avea deprinderi de viață înseamnă : autoreprezentare, a-și găsi calea și propriul ei ritm.

Adam Wolfond are 14 ani și nu vorbește. El a învățat cum să tasteze prin FC (Communication Facilitat), cu suportul inițial de mână și încheietura mâinii. Astăzi, el are mai multi facilitatori, cu diferite grade de suport. Cu cel puțin unul dintre ei, el are nevoie doar de o atingere ușoară pe spate.

Adam vrea să fie respectat pentru cine este el. El învață și crește, fără a fi forțat să se uite și să acționeze „mai puțin autist”. El face videoclipuri cu el însuși despre cum experimentează lumea și modul în care el învață despre siguranță (cum ar fi traversarea străzilor aglomerate).

Adam spune despre el: „Modul în care sunt este minunat si eu pun sub semnul întrebării dorința altora de a mă schimba pentru a fi ca ei”.

După Adam a avea deprinderi de viață înseamnă : găsirea propriului său mod de a învăța despre siguranță, cunoașterea de sine.

Acești trei tineri autiști mă fac fericită, spune Amy. Ei sunt mândri de cine sunt ei, transmit pozitivitate despre cultura autistă. Ei sunt grozavi și 100% diferiți de colegii lor și acest lucru este în mare parte cererea autiștilor –  să fim acceptați așa cum suntem.

Notă: Nu este o coincidență faptul că Emma, Brooke și Adam au familii care le oferă suport și acceptare, care îi ascultă pe adulții autiști și nu se tem să-și recunoască posibilele greșeli, alegând să se corecteze. Ei doresc ca lumea să-i respecte pe copiii lor, așa că ei respectă „vocea” copiilor lor.

Sursa: 

http://autismwomensnetwork.org/awesomely-autistic-awesomely-distinguishable/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s