Cuplu – vindecarea dincolo de măști

De cele mai multe ori ne e frică să ne expunem vulnerabilitatea, neputința, singurătatea, acele laturi mai puțin perfecte, necizelate, urâte. Ne rușinăm de aceste laturi și ne imaginăm că e ceva în neregulă cu noi și că nimeni nu ne-ar putea iubi dacă le-ar vedea, așa că încercăm să le ascundem și ne punem cele mai bune măști. 

Ne apărăm în felul acesta încercând să fim ceea ce ne imaginăm că suntem, fiind însă mai puțin ceea ce suntem

Putem ajunge să pretindem că aceste aspecte „urâte”, „slabe” ale noastre nu există și putem uita cu desăvârșire de ele.

În realitate, aceste laturi pe care le ascundem sunt cele mai dureroase răni ale noastre.

A ne ascunde și a ne autoapăra poate că sunt strategii potrivite pe un câmp de luptă, dar când ne referim la o relație intimă, ele nu mai sunt strategii funcționale.

A ne expune vulnerabilitatea, neputința, singurătatea, acele laturi mai puțin perfecte, necizelate, urâte și a simți durerea, frica, vina, rușinea care însoțesc aceste expuneri, este de multe ori ultimul lucru pe care ar vrea cineva să îl facă.

O realitate în cuplu este că aceste aspecte ascunse sunt mereu provocate de celălalt partener să iasă la suprafață. Sunt acele momente de conflict, certuri, tensiuni, neînțelegeri, infidelitate. 

În astfel de momente ne ajută să recunoaștem teama față de aceste sentimente ca pe o apărare a copilului interior care crede că nu poate supraviețui sentimentelor extrem de dureroase. Această credință era valabilă pentru noi când eram copii, când sistemul nostru nervos era prea delicat pentru a face față unor astfel de sentimente, dar acum nu mai este cazul.

Când nu găsim o cale de a ne vindeca de durerile conflictelor, lucrurile se complică și mai mult, iar relația de cuplu se erodează. Cu cât ținem mai mult aceste sentimente ascunse, cu atât mai mult ele rămân înrădăcinate în psihicul nostru și avem nevoie să consumăm multă energie pentru a le evita sau a le ascunde.

În procesul psihoterapeutic partenerii de cuplu își dau șansa să își exploreze conflictele, fiind sprijiniți în a renunța la măștile lor și a se dezvălui profund unul altuia așa cum sunt, simțindu-se mai compasivi și conectați cu ei înșiși și cu partenerul lor. În felul acesta relația de cuplu crește și ea însăși ajută partenerii să se sprijine unul pe celălalt și să fie uniți în momentele dificile. Însă, chiar dacă partenerii decid să nu rămân împreună, lucrul cu conflictul lor îi ajută pe fiecare să se extindă, să se deschidă și să se dezvolte în noi moduri semnificative.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s