Descoperirea stadiului relației de cuplu. Test de evaluare a relației.

Andreea Chiru, foto: couple photography. http://andreeachiru.blogspot.ro/
Andreea Chiru, couple photography; http://andreeachiru.blogspot.ro/

Îmi plac iubirile puternice dintre doi parteneri de cuplu. Îmi place „poezia” pe care cei doi o pot scrie cu iubirea lor, în nevoia de contopire într-o singură ființă. Dar cât poate dura „poezia” aceasta? Și apoi cum pot reuși cei doi parteneri să mențină iubirea lor, să se inventeze și să se reinventeze dupa 5 ani de conviețuire împreună, după 10 ani, după 15 ani, etc?

Cum pot reuși să-și permită unul altuia să fie, să se dezvolte, să evolueze împreună frumos? 

Pentru a răspunde cum, cred că important este să descoperim în primul rând ce ne dorim de la relația noastră de cuplu și întrebarea pe care ne-o putem pune este:

Dorim să creștem relația noastră de cuplu, să ne maturizăm și să iubim sănătos?

Răspunsul e simplu: „DA” sau „NU”,

dar indiferent care este răspunsul acum, vă propun să descoperiți cum este relația voastră de cuplu în prezent, ce înseamnă o iubire sănătoasă în paralel cu caracteristicile unei iubirii imature. Poate fi un început să încercați să vă evaluați relația de cuplu și să descoperiți astfel adevărul despre voi.

Pentru a face această evaluare, având în minte relația de iubire în care sunteți implicați, priviți, mai jos, caracteristicile iubirii adictive, imature, din stânga, și pe cele ale iubirii sănătoase, mature, din dreapta. Pentru a evalua relația puteți să notați fiecare caracteristică a iubirii adictive și apoi fiecare caracteristică a iubirii sănătoase, folosind următoarea scală:

0 = niciodată; 1 = rar; 2 = câteodată; 3 = des; 4 = aproape întotdeauna; 5 = întotdeauna.

Când sunteți gata, adunați scorurile de pe fiecare coloană și împărțiți la douăzeci pentru a obține media. 

Interpretarea testului:

În principiu cu cât aspectele adictive sunt mai puține cu atât aveți o relație mai sănătoasă ce vă permite să trăiți, măcar din când în când, în Paradisul iubirii ! 

Test de evaluare a relației, după Brenda Schaeffer (2009).

Iubirea adictivă      /         Iubirea sănătoasă

Este mistuitoare.  / Permite manifestarea individualității.

Nu poate stabili granițele Eului.  /  Favorizează atât uniunea cu partenerul, cât și separarea de acesta.

Prezintă elemente de sado-masochism.  /  Scoate la iveală ce e mai bun în ambii parteneri.

Se teme să renunțe.  /      Acceptă sfârșiturile.

Se teme de riscuri, schimbări și necunoscut. /  Este deschisă la cunoaștere și la nou.

Permite în mică măsură creșterea individuală a partenerilor. /  Stimulează creșterea ambilor parteneri.

Nu implică intimitatea reală.  /   Implică intimitatea reală.

Joacă jocuri psihologice. /  Se simte liberă să își exprime deschis dorințele.

Dăruiește pentru a primi în schimb.  /   Trăiește actul de a dărui și a primi în același mod.

Încearcă să îl schimbe pe partener.  /   Nu încearcă să îl schimbe sau să îl domine pe partener.

Are nevoie de partener pentru a se simți  împlinită. /  Încurajează autonomia partenerului.

Caută soluții în afara sinelui.   /       Acceptă limitările proprii și pe cele ale partenerului.

Cere și așteaptă iubire necondiționată .   /    Nu insistă asupra iubirii necondiționate.

Refuză implicarea.   /     Acceptă implicarea.

Caută la partener doar afirmarea și valoarea. /  Are stimă de sine și un sentiment de bine ridicate.

Se teme de abandon în despărțiri de rutină. /  Are încredere în amintirea celui drag, îi place singurătatea.

Re-creează sentimente negative familiare .  /     Își exprimă sentimentele spontan.

Își dorește, dar se teme de apropiere.  /    Este deschisă la apropiere și își asumă riscul vulnerabilității.

Încearcă să se ocupe de sentimentele  partenerului.   /    Îi pasă, dar se poate detașa.

Joacă jocuri de putere.  /  Afirmă egalitatea și puterea personală a sa și a partenerului.

*

Daniela Dumitru, psihoterapeut

Bibliografie: Brenda Schaeffer (2009). Dragoste sau dependență. Editura Trei.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s