Ce „trebuie” și ce „nu trebuie” – regulile scrise și nescrise ale familiei

Cu toții, în familiile noastre, trăim după anumite reguli. Ele au legătură cu conceptele de „trebuie” și „nu trebuie” și formează un fel de normă care devine importantă atunci când mai mulți oameni trăiesc împreună. Regulile sunt o parte foarte reală a structurii și funcționării familiei și pot exista reguli care permit familiei să funcționeze într-un mod sănătos și să se dezvolte sau dimpotrivă, pot exista reguli care să împiedice acest proces de creștere.

Unele dintre aceste reguli pot fi evidente, precum cele referitoare la cheltuirea banilor, la îndeplinirea/ planificarea sarcinilor sau chiar la gestionarea situațiilor de încălcare a regulilor, în timp ce altele pot fi bine ascunse și greu de identificat, dar foarte puternice și care limitează, din păcate, libertatea de exprimare a membrilor familiei și care crează terenul propice apariției problemelor în familie.

De fapt, orice regulă care împiedică membrii familiei să se exprime cu privire la ceea ce este sau a fost la un moment dat nu face decât să ducă la o situație familială disfuncțională.

De exemplu, în unele familii este permisă exprimarea doar a unor sentimente sau emoții, fiind interzisă exprimarea altora, în loc să fie permise toate sentimentele pentru că ele pur și simplu există, sunt umane și, din acest motiv, sunt acceptabile. Astfel de reguli, de obicei ascunse, limitează exprimarea sentimentelor, in special a celor considerate negative precum furia, invidia, ura, resentimentele, agresivitatea, lașitatea, cruzimea, etc. și, în aceste cazuri, auzim expresii de genul: „Nu ar trebui să simți așa” sau „Cum ai putut să simți așa? Eu nu aș fi putut simți așa niciodată” și comunicarea este întreruptă.

Despre furie, deși este o emoție umană extrem de necesară, deoarece explodează uneori în acțiuni distructive, mulți cred că ea în sine este distructivă și, din acest motiv, este interzisă exprimarea ei. De fapt, nu furia este distructivă, ci acțiunile întreprinse ca urmare a acesteia pot fi distructive.

În unele familii, tații pot refuza să își arate deschis dragostea pentru fii lor atunci când ei cred că semnele de afecțiune între bărbați pot fi interpretate drept relații homosexuale sau, în cazul taților de fiice, aceștia pot crede că, după ce fiicele lor au împlinit cinci ani, nu mai trebuie să le mângâie, deoarece ar putea provoca stimulări sexuale. La fel se poate întâmpla între mame și fiii lor. Aceste manifestări sunt consecința existenței unor reguli ascunse care limitează exprimarea afecțiunii între membrii familiei. Când se întâmplă astfel, există o confuzie între afecțiunea fizică și sex, ceea ce duce la instaurarea tabuurilor legate de discuțiile despre sex sau despre actul sexual în sine.

În rândul tabuurilor legate de sex se află și regula, de asemenea ascunsă, „Nu te bucura de sex – al tău sau al altcuiva – în nici o formă!”. Astfel, în loc ca organele genitale să fie considerate părți ale corpului uman, părți din noi înșine, și să fie valorizate, iar copiii să învețe să își trăiască cu bucurie latura lor sexuală, ele sunt negate, considerate precum niște obiecte neplăcute, și, în acest context, membrii familiei încep să construiască drumuri către suferințe personale grave. Tabuurile de sex se aplică la goliciune, masturbare, actul sexual, sarcină, naștere, menstruație, erecție, prostituție, toate tipurile de practici sexuale, artă erotică și pornografie.

Există reguli, de asemenea ascunse, referitoare la secretele de familie. Iată câteva exemple de secrete de familie: un copil a fost conceput înainte ca părinții lui să se fi căsătorit, o rudă a născut un copil care a fost apoi dat spre adopție, altă rudă este în spital sau în pușcărie, tatăl sau mama are un amant, unul dintre ei sau amândoi sunt alcoolici sau nu dorm împreună. Alte secrete se referă la comportamentul părinților pe vremea când erau și ei adolescenți – regula fiind că, prin definiție, nici un părinte nu a făcut vreodată ceva greșit. Când există astfel de reguli, oamenii cred că, dacă nu se vorbește despre un lucru, atunci lucrul nu există, în timp ce, în realitate, soluția aceasta nu funcționează niciodată.

Tabuurile, regulile referitoare la secrete, deși mulți adulți își imaginează că sunt măsuri de protecție pentru copii, induc de fapt teama și nesiguranța printre membrii familiei.

Aceste „măsuri de protecție pentru copii” sunt exprimate astfel: „Ești prea mic să…” ceea ce de multe ori se traduce prin „lumea adulților este pentru tine, care ești de-abia un copil, mult prea complicată, înfricoșătoare, mare și rea” și astfel copilul poate căpăta sentimentul că, atunci când va fi mare, ușile acestei lumi a adulților se vor deschide automat, dar, din păcate nu este așa și sunt o mulțime de adulți care încă stau în fața ușilor închise.

În același timp, mesajul „ești prea mic să…” mai implică și faptul că lumea copilului este inferioară, iar copilul, copilăria, sunt devalorizate și devalorizante: „Ești doar un copil, ce știi tu?” sau „E o copilărie!” spun adulții.

Dincolo de sentimentele de nesiguranță și devalorizare pe care copiii le capătă, ceea ce părinții consideră că nu poate fi spus în cuvinte – „secretele” din familie – sunt de multe ori „traduse” prin boli ale copiilor. Din atașament pentru părinții lor, copiii trec în corpurile lor și manifestă prin suferința lor psihică și fizică, durerile ascunse ale părinților lor. Copiii aduc la lumină ceea ce este ținut secret de părinți, dar, din păcate, cu costuri mult prea mari.

Din moment ce, în mod evident, există prăpăstii între ce poate și ce vrea să facă un copil, cea mai bună pregătire este să ne învățăm copiii cum să construiască punți peste aceste prăpăstii. Familiile ce au reguli care permit libertatea de a comenta cu privire la orice, indiferent dacă este ceva dureros, vesel sau dacă este vorba despre un păcat, au cele mai mari șanse să fie familii iubitoare. Cred că tot ceea ce există poate fi discutat și înțeles în termeni umani, iar vorbitul ajută toți membrii familiei să învețe cum să-și asume acest risc și să supraviețuiască situației – și chiar să o îmbunătățească. Dacă regulile se pot schimba atunci și interacțiunile dintre membrii se pot schimba.

Pentru a descoperi regulile din familia voastră, puteți să faceți un exercițiu împreună (Satir, 2010), cam ca atunci când scormoniți în cutiile dintr-un pod vechi, fără să începeți discuții cu privire la cât de corecte sunt sau dacă regulile sunt respectate și în niciun caz să nu vă propuneți să prindeți răufăcătorii. Întrebați-vă doar: „Care sunt regulile noastre actuale?”

După ce le notați, încercați să descoperiți dacă regulile stabilite vă ajută sau vă încurcă. Ce doriți să facă aceste reguli pentru voi? Întrebați-vă care dintre reguli sunt încă valabile și care nu sunt și astfel vă puteți aduce regulile la zi, iar la cele vechi, disfuncționale, puteți renunța.

Puteți descoperi și că există multe reguli neclare, neînțelese sau nedrepte pentru unii dintre membrii familiei voastre. Ajunși aici, încercați să observați ce ați făcut pentru a schimba regulile, cine are voie să facă schimbări și dacă există dreptul la recurs?

Mergeți și mai departe și observați cum se stabilesc regulile în familia voastră. Le face o singură persoana? Cea mai bătrână, cea mai amabilă, cea mai puternică? De unde vin regulile voastre? Luați regulile din cărți, de la vecini, din familiile în care ați crescut voi sau părinții voștri?

Viața într-o familie ne oferă șansa de a vedea și a auzi tot felul de lucruri. Ce puteți spune despre ceea ce vedeți și auziți în familia voastră? Cui puteți spune aceste lucruri? Ce faceți în cazul în care nu sunteți de acord sau sunteți chiar împotriva a ceva sau cineva? Cum cereți lămuriri dacă nu înțelegeți ceva? Aveți libertatea de a cere lămuriri dacă unul dintre membrii familiei voastre este neclar?

Aveți dreptul de a comenta, de a vă exprima liber sentimentele, emoțiile sau există diferite bariere, acele reguli bine ascunse și greu de identificat, descrise mai sus, care vă limitează libertatea de exprimare?

Gândiți-vă la regulile voastre. Ce părere aveți despre ele? Sunt clare, omenești, actuale? Sau sunt neclare, inumane și depășite?

Dacă aveți nevoie de ajutor, mă puteți contacta. Într-un cadru terapeutic ce vă oferă securitate și confidențialitate putem să găsim împreună ceea ce creează disfuncționalități în familia dumneavoastră.

Autor: Daniela Dumitru, psiholog-psihoterapeut

Bibliografie:
Satir, V. (2010). Arta de a Făuri Oameni. Psihologia Familiei. București: Editura Trei.
Salome, J. (n.d.) Mami, tati, mă auziți? București: Editura Curtea Veche.

Articolul  a fost publicat și în revista Inside Jurnal de psihoterapie integrativă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s