În căutarea libertății – de la dependență la detașare

Foto: Peter Lengyel
Foto: Peter Lengyel

Motto: „Psihoterapia își propune să îl facă pe om mai liber, iar…libertatea ar putea fi definită drept capacitatea de a dezvolta alternative.” (Ion Dafinoiu)

Ce înseamnă libertatea noastră, libertatea mea? Oare e cu putinţă să trăim o astfel de stare, detaşaţi de obiecte şi de persoanele importante din vieţile noastre, acelea care ne validează şi ne confirmă pentru a ne simţi încrezători în forţele noastre? Cum e posibil să trăim detaşarea?

Ceea ce mă luminează în această zonă de interes sunt ideile lui Krishnamurti (1971) legate de libertate şi anume că starea de libertate este  o stare în care suntem complet singuri, trăim cu noi înșine așa cum suntem și nu așa cum ne închipuim că ar trebui să fim, reușim să îndepărtăm diferitele forme de dependență, de conformism și punem sub semnul întrebării aceste lucruri. Noi nu suntem singuri și liberi atât timp cât suntem plini de amintiri, de condiționări, de ceea ce ne-au spus ceilalți – familia, educatorii – că trebuie să facem, că trebuie să fim. Această singurătate face posibilă libertatea de a fi și în această stare înflorește bucuria.

Starea de libertate în care suntem complet singuri și detașați, nu are legătură cu starea de izolare fizică și de retragere din lume și nici cu starea de a nu fi încarcerați, deși, metaforic, această libertate seamănă, în perspectiva mea, cu o eliberare din închisoare – este eliberarea din propriile noastre ziduri pe care ni le-am construit, de-a lungul timpului, din frică, pentru a ne apăra.

Descopăr cum conștiința umană păstrează acest tipar al luptei pentru supraviețuire – Eu singur/ă împotriva celorlalți – și, din acest motiv, continuăm să ne luptăm între noi, să ne persecutăm, să fim victime, să ne judecăm și să ne apărăm.

Și totuși, conștiința noastră evoluează și astfel există un imens potențial de a descoperi noi stări și noi moduri de a fi.

Mă gândesc că ne-ar trebui un fel de sită cu care să ne cernem și să separăm ceea ce suntem noi de ceea ce ni s-a spus că trebuie să fim, iar ca să ne putem cerne și separa este vital să ne dăm voie să ne întâlnim mai întâi cu toate aspectele Eu-lui nostru, cu stările noastre interioare, cu rolurile pe care le jucăm, cu măștile și cu umbra noastră, să trăim în intimitate cu fiecare aspect întâlnit și care ne aparține, să ne observăm de fiecare dată, fără judecată, cu compasiune și să ne acceptăm. Este important să ne privim pe noi așa cum suntem: modești sau nu, fricoși sau nu, emotivi sau nu, fără să ne justificăm sau să ne dezaprobăm și să putem trăi cu noi înșine așa cum suntem cu adevărat, să ne cunoaștem așa cum suntem, aici și acum. Putem alege să ne schimbăm, să ne transformăm și, astfel, să evoluăm. Cum spune Wheeler (2014), marca sinelui matur ca și cea a sufletului de grație, constă în libertatea sa.

Procesul acesta de cernere este un proces prin care ne dăm voie să ne descoperim modul în care obișnuim să comunicăm cu ceilalți, tiparele noastre de relaționare, credințele noastre, cele moștenite de la părinții noștri, de la cei care ne-au educat, dar și pe cele dobândite de-a lungul vieții, prin propriile noastre experiențe. Să le analizăm, să le păstrăm sau să le aruncăm la gunoi şi să găsim alternative, alte modalităţi de a fi, mai adecvate cu contextele în care funcţionăm.

Această singurătate înseamnă să ne dăm voie să ne eliberam mintea de condiționări, de așteptări, de prejudecăți, de imagini prestabilite, de dialogurile interioare şi vocile interioare care nu ne mai sunt utile. Vocile Părinților noștri sunt în mințile noastre, chiar dacă părinții nu mai sunt și,  noi suntem cei ce, adulți fiind, alegem să investim cu autoritate aceste voci interioare și să le permitem să ne conducă, de multe ori în afara conștienței noastre.

Drumul acesta de căutare a libertăţii interioare este un drum de creştere, de maturizare, de la o poziţie de orizontalitate către o poziţie de verticalitate, şi nu doar în planul biologic, concret, în care existăm ca fiinţe biologice, bipede, ci şi în planul psihologic, mai puţin concret şi vizibil.

Venim pe lume într-o stare de orizontalitate, de vulnerabilitate şi neputinţă, fără a avea capacitatea de a ne ridica şi înfrunta lumea. Ca şi copii mici ne aflăm sub acţiunea oamenilor importanţi din vieţile noastre. Prin ei, fie învăţăm să avem încredere în ceilalţi, să ne deschidem la ceea ce e nou şi spontan, relaxându-ne şi acceptând sprijinul din mediu, fie învăţăm că nu ne putem baza pe ceilalţi sau pe noi înșine, devenim neîncrezători în ceilalţi şi în noi înşine, lipsiţi de toleranţă la experienţele noi şi spontane, tinzând în a evita noi acţiuni şi comportamente şi incapabili să primim ajutor.

Suişul acesta, înălţarea noastră spirituală de la orizontalitate la verticalitate, depinde de fiecare în parte.

Uneori suntem, psihic, într-o orizontalitate existenţială, agăţaţi de situaţiile predictibile, cunoscute, fiind evitanţi, intoleranţi faţă de energia situaţilor noi, incapabili să acţionăm în vreun fel.

Alteori reușim să creştem în verticalitatea noastră, sprijinindu-ne pe suportul şi validarea celorlalţi şi alegând să acţionăm în loc de a evita, ceea ce înseamnă să acceptăm să fim vulnerabili, dependenți de alții, apropiați, să avem încredere.

Ducându-ne la bun sfârşit acţiunile, dincolo de sentimentul încrederii în ceilalţi, creăm spaţiu pentru a ne dezvolta simţul încrederii în noi înşine. Într-un sens ciclic, avem încredere să acţionăm, acţionăm şi ne dezvoltăm un simţ al încrederii în noi înşine, ca bază pentru acţiunile viitoare. În acest mod, pe măsură ce creştem, suportul şi validarea celorlalţi ca bază iniţială pentru acţiunile noastre, pot fi înlocuite cu încrederea în noi înşine. Ceea ce era văzut ca sprijin şi validare în exterior poate fi internalizat pentru a deveni interior şi propriu.

Putem alege în a aștepta confirmarea mediului, dar această confirmare ne ciuntește când nu putem fi acceptați pentru că suntem diferiți. Aceste aspecte ale noastre diferite care nu sunt acceptate, tolerate de ceilalți, pot trece în umbră, fiind omorâte de noi înșine pentru că nu corespund. A ne detașa de această nevoie de confirmare ne permite să fim întregi.

Pare dificil să facem faţă prezentului, mereu necunoscut, şi astfel să facem faţă fricii,  mai ales atunci când credem că nu avem soluţii la problemele noastre şi credem că nu noi deţinem soluţiile. În faţa necunoscutului e mai uşor să ne agăţăm de cunoscut, dar ceea ce ne este familiar, cunoscut, poartă seminţele în a deveni un obstacol în calea către libertate. De fapt, rămânem agăţaţi în eul limitat şi separat de restul lumii. Ne dorim siguranţă, plăcere şi descoperim în locul lor nesiguranţă şi suferinţă și ori de câte ori ne dorim să avem în vieţile noastre ceva, să fim într-un anume fel, experimentăm/cunoaștem inevitabil opusul.

Nu putem face faţă prezentului aici şi acum, liberi, fără să renunţăm la vechile tipare, disfuncționale, de a gândi, simţi sau acţiona şi fără  să dăm drumul la ceea ce ţinem strâns, fără să ne detaşăm, şi astfel să ne deschidem către noi experienţe, mişcându-ne conectaţi la Sine, conectaţi cu centrul fiinţei noastre. 

Înălţarea noastră spirituală este un proces într-o continuă desfăşurare, mereu necunoscut şi mereu surprinzător şi, în perspectiva mea, Înălţarea nu poate fi posibilă fără să cunoaştem mai înainte Moartea şi Învierea: moartea Eului şi învierea în Sine.

Pentru a deveni liberi şi detaşaţi este important, cum spune Krishnamurti (1971) să ne dăm voie să ne cunoaștem atât de complet încât mintea noastră să stea liniștită, eliberata fiind de conflictele interioare, să nu mai caute mereu, să nu mai compare, să fim conștienți de fiecare gând, de fiecare sentiment, de fiecare acțiune, fără să ne mai spunem că ceva e drept sau nedrept, ci numai să observăm și să ne mișcăm cu fenomenul nostru lăuntric.

A ne găsi libertatea și a fi liberi presupune să ne asumăm și responsabilitatea de a trăi și a face față unei astfel de singurătăți.

Autor: Daniela Dumitru, psiholog-psihoterapeut

Bibliografie:

Clemmens, M.C. (2012). Terapia Dependenţelor. Bucureşti: Editura Vidia.
Dafinoiu, I. (2001). Elemente de Psihoterapie Integrativă. București: Editura Polirom.
Krishnamurti, J. (1971). Eliberarea de Cunoscut. București: Editura Herald
Lee, R. & Wheeler, G. (2014). Psihologia Rușinii. București: Editura Gestalt Books
Nuta, A. (2003). Psihoterapeutul de Buzunar. București: Editura SPER.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s